„Maşina de serviciu”,
noul Opel Antara, ne va purta pe două trasee, ambele de peste
3.000 de kilometri. Un traseu va „deservi” partea de vest a ţarii,
iar celălalt partea de est, fiind astfel concepute ca să acopere
aproape toată România, de-a lungul şi de-a latul ei.
Propune până pe 16 aprilie un peisaj de pe traseele
alese de echipele ProMotor – Descoperă.ro demn să intre în
lista celor mai frumoase peisaje din România şi poţi câstiga 2.000
de euro (mai multe informaţii în regulamentul
concursului).
Va trebui însă, să ne urmăriţi cu atenţie pe hartă şi să
propuneţi locaţii spectaculoase din apropierea traseelor,înainte să
trecem de ele.
Mai mult decât atât, poţi să câştigi zilnic, în perioada 6 – 17
aprilie un telefon Nokia 5230 Navigation Edition, doar dacă vei
face o poză noului Opel Antara, fie pe traseu, fie în locaţiile
date de voi. Cele două maşini vor fi marcate cu însemne distinctive
ŞoferPrinRomânia. Iar în data de 20 aprilie toţi cei care aţi
postat linkuri către pozele făcute vor fi înscrişi la extragerea la
sorţi care va avea ca premiu un telefon Nokia N8.
Noul Opel Antara aduce o serie de modificări exterioare, dar
ce-i mai important, maşina a fost mult îmbunătăţită la nivel
tehnic. Practic, acolo unde a existat ceva de rectificat la modelul
anterior, cei de la Opel au intervenit şi au adus noul model
complet pe pozitiv.
Astfel, cele mai importante modificări au fost aduse trenului de
rulare, materialelor şi finisajelor, dar şi confortului
interior.
Din punct de vedere dinamic, modificările aduse trenului de
rulare, fac din noul Opel Antara o maşină
agilă, care răspunde prompt. Direcţia oferă un feedback bun,
iar păstrarea traiectoriei impuse nu ridică probleme, deşi vorbim
de o maşină cu o masă totală suficient de mare.
Pentru a mări confortul la rulare, inginerii Opel au echipat
interiorul maşinii cu materiale plastice de calitate, dând o mare
atenţie finisajelor. În plus, scaunele din faţă, cel puţin al
şoferului, oferă un sprijin bun şi un nivel al confortului
suficient de ridicat pentru a parcurge mulţi kilometrii fără dureri
de spate sau de picioare.
Ţinând cont că ne aşteaptă un drum de peste 3.000 de kilometri,
consumul devine o problemă prioritară. Însă Opel Antara vine cu o
serie de propuneri foarte interesante în ceea ce priveşte consumul.
Maşinile de serviciu vor fi echipate, una cu un propulsor pe
benzină de 2,4 litri capabil să dezolte o putere de 167 CP cuplat
la o cutie manuală cu şase trepte şi transmisie integrală, iar
consum mediu este de 9,1litri/100 km . Cealaltă maşină este
echipată deasemenea cu un motor de 2,2 litri, dar care dezvoltă 184
de CP şi este cuplat la o cutie automată cu şase rapoarte şi
transmisie 4×4. În acest caz consum este de 7,8 litri.
Astfel, sunt indeplinite toate condiţiile necesare de o maşină
pentru a parcurge cele două trasee. Să fie capabilă să ruleze pe
drumuri neasfaltate, să ofere confort la drum lung şi nu în ultimul
rând să consume cât mai puţin.